Istoric legislativ

 

Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii s-a infiintat n urma adoptarii Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 si a Hotararii Guvernului nr. 1194/2001 privind organizarea si functionarea institutiei. Acestea au reprezentat transpunerea legislatiei comunitare in domeniul discriminarii nationale. La nivel european exista institutii consacrate domeniului apararii drepturilor omului si combaterii discriminarii dar CNCD este unic, activitatea acestuia reunind 14 criterii de discriminare, nici o alta institutie neavand aceasta sfera larga de actiune, incluzand sanctionarea.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si-a inceput activitatea in luna august 2002, odata cu numirea de catre Primul–ministru a membrilor Colegiului Director al CNCD (pe baza propunerilor primite din partea Ministerului Informatiilor Publice, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, Ministerul Justitiei, Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul Administratiei Publice, Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul de Interne) si apoi a numirii Presedintelui Consiliului, din randul membrilor Colegiului Director

In decursul activitatii, CNCD s-a confruntat cu o serie de neajunsuri si limite ale cadrului legislativ, probleme care duceau in situatiii de nefunctionalitate a institutiei iar pe de alta parte, au fost identificate unele nevoi care proveneau din randul grupurilor vulnerabile si celor care se confruntau cu probleme legate de discriminare. Din cauza acestora, CNCD a modificat legislatia, adaptand-o cerintelor identificate. Astfel, in decursul timpului, cadrul legal in domeniul combaterii si prevenirii discriminarii a fost compus din:

• Ordonanta nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
• Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1194 din 27 noiembrie 2001 privind organizarea si functionarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii
• Legea nr. 48 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonantei nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
• Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1514 din 18 decembrie 2002 pentru modificarea si completarea HG nr. 1194/2001 privind organizarea si functionarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii
• Ordonanta nr. 77 din 28 august 2003 pentru modificarea si completarea Ordonantei nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
• Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1279 din 4 octombrie 2003 pentru modificarea si completarea HG 1194/2001 privind organizarea si functionarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii
• Legea nr. 27 din 5 martie 2004 privind aprobarea Ordonantei nr. 77 din 28 august 2003 pentru modificarea si completarea Ordonantei nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
• Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1258 din 13 august 2004 privind aprobarea Planului national de actiune pentru combaterea discriminarii

Ultimele si cele mai importante modificari aduse cadrului legal au fost realizate de Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.

Elementele cele mai importante care au suferit schimbari au fost in ceea ce priveste:

• independenta Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, structura si atributiilor sale, prin:
- reorganizarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si definirea acestuia ca institutie autonoma sub control parlamentar, garant al interesului public si al persoanelor in domeniul respectarii principiului nediscriminarii;
- modificarea componentei Colegiului Director al Consiliului, prin cresterea numarului acestora de la 7 la 9 si introducerea unei noi proceduri de numire, de catre cele doua Camere ale Parlamentului, modificari ale conditiilor de numire in functie, de eliberare si revocare a membrilor Colegiului Director, alegerea unui vicepresedinte din randul membrilor Colegiului Director;
- definirea clara a statutului si competentelor membrilor Colegiului Director;
- infiintarea birourilor regionale ale Consiliului si suplimentarea numarului de angajati, de natura sa eficientizeze activitatea sa la nivel national si local;
- completarea procedurii legale aplicate de catre Consiliu cu prevederile Codului de procedura civila, precum si introducerea unui termen special de solutionare a petitiilor in cazul procedurilor aplicate de catre institutie, introducerea termenului limita pana la care se poate sesiza Consiliul, specificarea elementelor continutului Hotararilor Colegiului director si termenelor de adoptare, de comunicare a acesteia partilor;
- includerea notiunii de mediere, in exercitarea atributiilor Consiliului;

• acoperirea unor lipsuri de reglementare existente in legislatia in vigoare
- proiectul de lege a introdus alte notiuni importante, precum discriminarea multipla, victimizare, hartuire, dispozitia de a discrimina, circumstante agravante, si, in special, procedura sarcinii probei in cazurile de discriminare;
- s-a clarificat totodata situatia accesului la instante, indiferent de formularea sau nu a unei plangeri in fata Consiliului;
- de asemenea, s-a extins aria criteriilor de discriminare, in scopul inlaturarii aparitiei unor cazuri in practica, neacoperite din punct de vedere al reglementarii;
- majorarea cuantumurilor minime si maxime ale amenzilor pentru savarsirea faptelor de discriminare;
- completarea cu prevederile comunitare din domeniu care lipseau si care au fost solicitate prin rapoartele de tara, respectiv independenta institutiei, inversarea sarcinii probei, intarirea capacitatii institutionale si recunoasterea expresa a liberului acces la justitie.

Noutati

Comunicat de presa referitor la hotararea adoptata de Colegiul director al CNCD in sedinta din data de 01.02.2017

01 Feb 2017

Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, intrunit in sedinta de solutionare a petitiilor in data de 01.02.2017, a…

Rezultatul final al examenului organizat in data de 21.11.2016 pentru promovarea in grad profesional a personalului contractual

25 Nov 2016

Rezultatul final al examenului organizat in data de 21.11.2016 pentru promovarea in grad profesional a personalului contractual

Rezultatul la proba scrisa a examenului organizat in data de 21.11.2016 pentru promovarea in grad profesional a personalului contractual

22 Nov 2016

Rezultatul la proba scrisa a examenului organizat in data de 21.11.2016 pentru promovarea in grad profesional a personalului contractual


toate articlele