Anunţ de concurs

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării organizează la sediul său din Bucureşti, Piaţa Valter Mărăcineanu nr. 1-3, sectorul 1 (intrarea din str. Victor Eftimiu nr. 2), un concurs în data de 28 mai 2019 pentru ocuparea următoarelor funcţii publice de execuţie vacante:

  1. Consilier juridic clasa I grad profesional principal în cadrul Serviciului Asistență Colegiu Director – 1 post
  2. Consilier clasa I grad profesional superior în cadrul Serviciului Comunicare, Secretariat și Relații cu Publicul – 1 post
  3. Consilier juridic clasa I grad profesional superior în cadrul Biroului pentru Promovarea, Monitorizarea și Susținerea Egalității de Tratament pentru Lucrătorii U.E. – 1 post
  4. Consilier juridic clasa I grad profesional asistent în cadrul Biroului pentru Promovarea, Monitorizarea și Susținerea Egalității de Tratament pentru Lucrătorii U.E. – 1 post

Concursul va consta într-o probă scrisă de verificare a cunoştinţelor în domeniul legislaţiei şi a materialelor bibliografice, în data de 28 mai 2019 ora 11:00 şi un interviu în termenul legal.

In cadrul concursului se desfăşoară probele suplimentare eliminatorii de testare a cunoştinţelor de operare pe calculator și de testare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba engleză.

Data de susţinere a probelor suplimentare: 27 mai 2019 ora 11:00.

Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul instituţiei în perioada 25.04-14.05.2019.

Condițiile de participare la concurs sunt:

Condiții generale de participare, conform art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2) cu modificările şi completările ulterioare.

Condiții specifice:

1. Consilier juridic clasa I grad profesional principal în cadrul Serviciului Asistență Colegiu Director:

  • Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul științelor juridice;
  • Vechime în specialitatea studiilor: 5 ani;
  • Cunoştinţe de operare pe calculator: operare PC – word, excel, internet – nivel mediu;
  • Limbi străine: Engleză – citit, scris, vorbit – nivel mediu.

Atribuţiile postului:

1. Asistentul juridic are urmatoarele atribuţii privind petiţiile constituite în dosare:

a) primeşte şi înregistrează dosarele intrate, ţine evidenţa acestora şi a circulaţiei lor;

b) întocmeşte şi completează opisurile dosarelor;

c) redactează documentele dispuse de titularul de dosar necesare soluţionării petiţiei;

d) asigură corespondenţa documentelor în dosare;

e) întocmeşte citaţiile pentru primul termen şi urmăreşte expedierea acestora;

f) ţine evidenţa termenelor din dosarele aflate în curs de soluţionare;

g) pune dosarele la dispoziţia părţilor;

h) pregăteşte dosarele pentru şedinţele Colegiului Director;

i) întocmeşte draftul hotărârii care trebuie să cuprindă numărul dosarului, numărul petiţiei, obiectul petiţiei, numele şi adresele părţilor, descrierea presupusei fapte de discriminare, susţinerile părţilor, motivele de fapt şi de drept, dispozitivul hotărârii, termenul şi căile de atac;

j) informează persoanele care au calitatea de parte ori sunt împuternicite de acestea, asupra datelor solicitate din dosarele în care sunt direct interesate;

k) asigură păstrarea în bună stare a dosarelor, registrelor, condicilor aflate la Colegiul Director.

l) acordă asistenţă de specialitate persoanelor care se adresează Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2. În activitatea privind şedinţele Colegiului Director, asistentul juridic are următoarele atribuţii:

a) completează condica şedinţelor Colegiului Director în care se trec dosarele din sedinţa respectivă, în ordinea înscrisă în lista petiţiilor, cu următoarele menţiuni: numele titularului de dosar, numărul curent, numele şi prenumele părţilor, numărul dosarului;

b) participă la şedinţele Colegiului Director, îndeplinind toate atribuţiile ce îi revin în baza dispoziţiilor legale sau regulamentare, executând orice alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul Preşedintelui sau coordonatorului Colegiului Director;

c) întocmeşte actele de procedură dispuse de către Preşedinte sau coordonatorul Colegiului Director (întocmeşte procesul verbal al şedinţei Colegiului Director)

d) înregistrează declaraţiile părţilor şi ale martorilor;

e) înştiinţează participanţii la proces despre locul, data şi ora şedinţei;

f) verifică prezenţa părţilor în şedinţa Colegiului Director, precum şi clarifică motivele neprezentării lor şi le notifică preşedintelui sau coordonatorului Colegiului Director şi titularului de dosar;

g) asistă membrii Colegiului Director în procesul de audiere a părţilor;

h) îndeplineşte indicaţiile Preşedintelului sau coordonatorului Colegiului Director în vederea bunei organizări şi desfăşurări a şedinţei;

i) execută, în limitele funcţiei sale, şi alte sarcini de serviciu date de Preşedinte, coordonatorul Colegiului Director sau şeful Șerviciului asistenţă Colegiul director;

3. Poate participa la redactarea expunerii hotărârii cuprinzând numele membrilor Colegiului Director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, motivele de fapt şi de drept.

4. Execută, în limitele funcţiei sale, şi alte sarcini de serviciu precum şi lucrări repartizate de membrii Colegiului Director cu privire la obiectul petiţiilor deduse soluţionării.

5. Analizează legislaţia aplicabilă în vederea soluţionării petiţiilor.

6. Informează cu privire la stadiul dosarelor.

7. Asigurarea unei evidențe în format electronic a hotarârilor emise de Colegiul director.

8. Respectă confidenţialitatea datelor cu caracter personal, conform prevederilor legale în vigoare.

9. Întocmeşte rapoarte periodice privind activitatea desfăşurată în cadrul compartimentului.

10. Acordă asistenţă de specialitate compartimentelor Consiliului

11. Solicită asistenţă de specialitate din partea compartimentelor de specialitate.

12. Se ocupă de corespondenţa cu terţii.

2. Consilier clasa I grad profesional superior în cadrul Serviciului Comunicare, Secretariat și Relații cu Publicul:

  • Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul științelor umaniste și arte și ramura de științe politice;
  • Vechime în specialitatea studiilor: minim 7 ani;
  • Cunoştinţe de operare pe calculator: Word, Excel, PowerPoint, Browser internet, inițiere și operare – nivel mediu;
  • Limbi străine: Engleză – citit, scris, vorbit – nivel mediu.

Atribuțiile postului :

  1. Verifică mapa cu corespondenţa şi ia măsuri în consecinţă;
  2. Ridică corespondenţa de la instituţiile cu care C.N.C.D.-ul colaborează şi de la alte instituţii care o depun la C.N.C.D.;
  3. Înregistrează documentele care intră/ies în/din cadrul instituţiei;
  4. Păstrează ştampila instituţiei şi o aplică pe documentele semnate de către preşedintele Consiliului sau de înlocuitorul acestuia numit prin ordin;
  5. Asigură expedierea prin poşta militară a corespondenţei direcţiilor din cadrul Consiliului;
  6. Îndosariază documentele preşedintelui Consiliului;
  7. Informează personalul şi publicul despre activitatea şi evenimentele instituţiei;
  8. Întocmeşte rapoarte periodice privind activitatea desfăşurată în cadrul Serviciului ;
  9. Respectă confidenţialitatea datelor cu caracter personal;
  10. Solicită asistenţă de specialitate din partea compartimentelor Consiliului;
  11. Îndrumă petenții către direcţiile de specialitate din cadrul instituției, conform competenţelor acestora;
  12. Întreţinerea bazei de date referitoare la instituţie
  13. Menţinerea colaborărilor cu partenerii actuali(presa, instituţii, ministere, ambasade, etc.) şi dezvoltarea de noiparteneriate
  14. Redactarea diferitelor rapoarte, prezentări şi altemateriale
  15. Monitorizarea şi realizarea presei scrise
  16. Întocmirea de fişiere de presă cu datele de contact ale ziariştilor
  17. Redactarea şi elaborarea materialelor de presă din documentare, dosare, luări de poziţie pentru a fi transmise agenţiilor de presă
  18. Recepţionează şi soluţionează solicitările reprezentanţilor mass media
  19. Primeşte si soluţionează cererile de comunicare a informaţiilor de interes public cu caracter general din activitatea CNCD
  20. Monitorizarea activităţii CNCD, vizibilităţii acesteia şi a modului în care este percepută activitatea acesteia
  21. Întocmeşte rapoarte periodice privind activitatea desfăşurată în cadrul serviciului
  22. Prelucrarea hotărârilor în vederea respectării confidenţialităţii datelor cu caracter personal
  23. Elaborează procedurile scrise specifice activităţilor desfăşurate în cadrul serviciului şi le supune aprobării şefului ierarhic superior
  24. Programarea audienţelor preşedintelui şi vice-preşedintelui
  25. Întocmeşte notele de fundamentare specifice demarării activităţii de achiziţii publice pentru necesităţile serviciului.
  26. Solicită asistenţă de specialitate din partea compartimentelor Consiliului
  27. Respectă Regulamentul Uniunii Europene 679/27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice în prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (Regulamentul General privind Protecția Datelor).
  28. Asigură arhivarea documentelor emise de compartimentul propriu, conform normelor legale în vigoare
  29. Faţă de atribuţiile menţionate mai sus, asigură şi îndeplinirea altor atribuţii dispuse de şeful ierarhic superior.

3. Consilier juridic clasa I grad profesional superior în cadrul Biroului pentru Promovarea, Monitorizarea și Susținerea Egalității de Tratament pentru Lucrătorii U.E.:

  • Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul științelor juridice;
  • Vechime în specialitatea studiilor: 7 ani;
  • Cunoştinţe de operare pe calculator: operare PC - Word, Excel, utilizare e-mail și internet: nivel mediu;
  • Limbi străine: Engleză – nivel mediu.

Atribuțiile postului:

1. Consilierul juridic superior are următoarele atribuții generale:

a) îndeplinește activități specifice privind promovarea, monitorizarea și susținerea egalității de tratament pentru lucrătorii din Uniunea Europeană și membrii familiilor lor care își exercită drepturile pe teritoriul României, fără discriminare pe motiv de cetățenie și fără restricții sau obstacole nejustificate în calea dreptului lor la liberă circulație

b) acordă sprijin de specialitate lucrătorilor din Uniunea Europeană și membrilor familiilor acestora, în cadrul procedurilor administrative-jurisdicționale derulate de către Consiliu, în ceea ce aplicarea și asigurarea respectării, în mod uniform, pe teritoriul României, a drepturilor conferite prin art. 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și prin art. 1-10 din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene

c) analizează legislația specifică și conexă aplicabilă drepturilor lucrătorilor din Uniunea Europeană și membrii familiilor lor

d) asigurară o evidență în format electronic a hotărârilor emise de Colegiul director în cazurile gestionate de compartiment

e) informează cu privire la stadiul dosarelor

f) întocmește rapoarte periodice privind activitatea desfășurată în cadrul biroului

g) acordă asistență de specialitate compartimentelor Consiliului

h) solicită asistență de specialitate din partea compartimentelor de specialitate

i) se ocupă de corespondența cu terții

j) respectă confidențialitatea datelor cu caracter personal, conform prevederilor legale în vigoare

k) participă la diferite conferințe seminarii sau întâlniri când este delegat de către președinte, vicepreședinte, sau șeful Biroului pentru promovarea, monitorizarea si susținerea egalității de tratament pentru lucrătorii U.E.

2. Consilierul juridic superior are următoarele atribuții specifice:

2.1. – În ceea ce privește la plângerile sau sesizările ce sunt constituite în dosare:

a) primește și înregistrează dosarele intrate, tine evidența acestora și a circulației lor;

b) întocmește și completează opisurile dosarelor;

c) redactează documentele dispuse de titularul de dosar necesare soluționării petiției;

d) asigură corespondența documentelor în dosare;

e) întocmește citațiile pentru primul termen și urmărește expedierea acestora;

f) ține evidența termenelor din dosarele aflate în curs de soluționare;

g) pune dosarele la dispoziția părților;

h) pregătește dosarele pentru ședințele Colegiului Director;

i) întocmește draftul hotărârii care trebuie să cuprindă numărul dosarului, numărul petiției, obiectul petiției, numele și adresele părților, descrierea presupusei fapte de discriminare, susținerile pârților, motivele de fapt și de drept, dispozitivul hotărârii, termenul și căile de atac;

j) informează persoanele care au calitatea de parte ori sunt împuternicite de acestea, asupra datelor solicitate din dosarele în care sunt direct interesate;

k) asigură păstrarea în bună stare a dosarelor, registrelor, condicilor aflate la Colegiul Director.

l) acordă asistență de specialitate persoanelor care se adresează Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2.2. - În activitatea privind pregătirea ședințelor de audiere sau deliberare ale Colegiului Director:

a) completează condica ședințelor Colegiului Director în care se trec dosarele din ședința respectivă, în ordinea înscrisă în lista petițiilor, cu următoarele mențiuni: numele titularului de dosar, numărul curent, numele și prenumele părților, numărul dosarului;

b) participă la ședințele Colegiului Director, îndeplinind toate atribuțiile ce îi revin în baza dispozițiilor legale sau regulamentare, executând orice alte însărcinări din dispoziția și sub controlul Președintelui sau titularului de dosar.

c) întocmește actele de procedură dispuse de către Președinte sau titularul de dosar (întocmește procesul verbal al ședinței Colegiului Director)

d) înregistrează declarațiile părților și ale martorilor;

e) înștiințează participanții despre locul, data și ora ședințelor;

f) verifică prezenta părților în ședința Colegiului Director, precum și clarifică motivele neprezentării lor și le notifică Președintelui sau titularului de dosar;

g) asistă membrii Colegiului Director în procesul de audiere a părților;

h) îndeplinește indicațiile Președintelui sau titularul de dosar în vederea bunei organizări și desfășurării a ședinței;

i) execută, în limitele funcției sale, și alte sarcini de serviciu date de Președinte sau șeful Biroului pentru promovarea, monitorizarea si susținerea egalității de tratament pentru lucrătorii U.E.

4. Consilier juridic clasa I grad profesional asistent în cadrul Biroului pentru Promovarea, Monitorizarea și Susținerea Egalității de Tratament pentru Lucrătorii U.E.:

  • Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul științelor juridice;
  • Vechime în specialitatea studiilor: 1 an;
  • Cunoştinţe de operare pe calculator: operare PC - Word, Excel, utilizare e-mail și internet: nivel mediu.

Atribuțiile postului:

1.Consilierul juridic asistent are următoarele atribuții generale:

a) îndeplinește activități specifice privind promovarea, monitorizarea și susținerea egalității de tratament pentru lucrătorii din Uniunea Europeană și membrii familiilor lor care își exercită drepturile pe teritoriul României, fără discriminare pe motiv de cetățenie și fără restricții sau obstacole nejustificate în calea dreptului lor la liberă circulație

b) acordă sprijin de specialitate lucrătorilor din Uniunea Europeană și membrilor familiilor acestora, în cadrul procedurilor administrative-jurisdicționale derulate de către Consiliu, în ceea ce aplicarea și asigurarea respectării, în mod uniform, pe teritoriul României, a drepturilor conferite prin art. 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și prin art. 1-10 din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene

c) analizează legislația specifică și cea conexă aplicabilă drepturilor lucrătorilor din Uniunea Europeană și membrii familiilor lor

d) asigurară o evidență în format electronic a hotărârilor emise de Colegiul director în cazurile gestionate de compartiment

d) întocmește rapoarte periodice privind activitatea desfășurată în cadrul serviciului

e) solicită asistență de specialitate din partea compartimentelor de specialitate

f) se ocupă de corespondența cu terții

g) respectă confidențialitatea datelor cu caracter personal, conform prevederilor legale în vigoare

2. Consilierul juridic asistent are următoarele atribuții specifice:

2.1 –În ceea ce privește la plângerile sau sesizările ce sunt constituite în dosare:

a) primește și înregistrează dosarele intrate, tine evidența acestora și a circulației lor;

b) întocmește și completează opisurile dosarelor;

c) redactează documentele dispuse de titularul de dosar necesare soluționării petiției;

d) asigură corespondența documentelor în dosare;

e) întocmește citațiile pentru primul termen și urmărește expedierea acestora;

f) ține evidența termenelor din dosarele aflate în curs de soluționare;

g) pune dosarele la dispozițiapârților;

h) pregătește dosarele pentru ședințele Colegiului Director;

i) întocmește draftul hotărârii care trebuie să cuprindă numărul dosarului, numărul petiției, obiectul petiției, numele și adresele părților, descrierea presupusei fapte de discriminare, susținerile părților, motivele de fapt și de drept, dispozitivul hotărârii, termenul și căile de atac;

j) informează persoanele care au calitatea de parte ori sunt împuternicite de acestea, asupra datelor solicitate din dosarele în care sunt direct interesate;

k) asigură păstrarea în bună stare a dosarelor, registrelor, condicilor aflate la Colegiul Director.

l) acordă asistență de specialitate persoanelor care se adresează Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2.2 - În activitatea privind pregătirea ședințelor de audiere sau deliberare ale Colegiului Director:

a) completează condica ședințelor Colegiului Director în care se trec dosarele din ședința respectivă, în ordinea înscrisă în lista petițiilor, cu următoarele mențiuni: numele titularului de dosar, numărul curent, numele și prenumele părților, numărul dosarului;

b) participă la ședințele Colegiului Director, îndeplinind toate atribuțiile ce îi revin în baza dispozițiilor legale sau regulamentare, executând orice alte însărcinări din dispozițiași sub controlul Președintelui sau titularului de dosar;

c) întocmește actele de procedură dispuse de către Președinte sau titularului de dosar (întocmește procesul verbal al ședinței Colegiului Director)

d) înregistrează declarațiile părților și ale martorilor;

e) înștiințează participanții despre locul, data și ora ședințelor;

f) verifică prezenta părților în ședința Colegiului Director, precum și clarifică motivele neprezentării lor și le notifică Președintelui sau titularului de dosar;

g) asistă membrii Colegiului Director în procesul de audiere a părților;

h) îndeplinește indicațiile Președintelui sau titularului de dosar în vederea bunei organizări și desfășurării a ședinței;

j) poate participa la redactarea expunerii hotărârii cuprinzând numele membrilor Colegiului Director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, motivele de fapt și de drept.

k) execută, în limitele funcției sale, și alte sarcini de serviciu date de Președinte, sau șeful Biroului pentru promovarea, monitorizarea si susținerea egalității de tratament pentru lucrătorii U.E.

 

Acte necesare pentru inscrierea la concurs.docx

Formular inscriere concurs.docx

Model adeverinta.pdf

Bibliografie consilier juridic cls. I grad prof. superior BPMSETUE.pdf

Bibliografie consilier juridic cls. I grad prof. principal SACD.pdf

Bibliografie consilier juridic cls. I grad prof. asistent BMSETUE.pdf

Bibliografie consilier cls. I grad prof. superior SCSRP.pdf

ERATA Bibliografie consilier juridic cls. I grad prof. asistent BMSETUE.pdf

ERATA Bibliografie consilier juridic cls. I grad prof. principal SACD.pdf

Noutati

Rezultatul selectiei dosarelor candidatilor inscrisi pana la data de 14.05.2019

21 May 2019

Rezultatul selectiei dosarelor candidatilor inscrisi pana la data de 14.05.2019 la concursul organizat in data de 28.05.2019 pentru…

Raportul de activitate al institutiei pe anul 2018

18 May 2019

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a elaborat si pune la dispozitia celor interesati 

Invitatie de participare

15 May 2019

Achiziție publică având ca obiect servicii de cazare, restaurant, pauze de cafea și închiriere sală de conferință…


toate articolele