Comunicat de presă referitor la hotărârea adoptată de Colegiul director al CNCD în ședința din data de 19 noiembrie 2018

 

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 19.11.2018, a adoptat următoarea hotărâre:

Fapta primarului și a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia de a evacua un număr de 200 de persoane din blocul G2 din Strada Arnsberg 20 din Alba Iulia, cunoscută sub denumirea de “Turturica”, fără a le asigura condiții de locuire alternativă, încalcă dispozițiile art. 2, alin 1 si art. 10, lit. h din OG nr. 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Colegiul director a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei, pentru fiecare reclamat în parte, conform prevederilor art. 26 alin.1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Vot: în unanimitate a celor prezenți ( 6 voturi).

Hotărârea motivată va fi comunicată părților, în termen legal, și este supusă căii de atac la instanța de contencios administrativ

 

Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării

19.11.2018
București

 

Noutati

Rezultatul probei interviu la concursul organizat în data de 06 decembrie 2018

11 Dec 2018

Rezultatul probei interviu la concursul organizat în data de 06 decembrie 2018, pentru ocuparea postului vacant de şofer…

Rezultatul probei practice pentru ocuparea postului contractual vacant de șofer tr. II

06 Dec 2018

Rezultatul probei practice la concursul organizat în data de 06 decembrie 2018 pentru ocuparea postului vacant de şofer…

Rezultatul selecției dosarelor candidaților pentru ocuparea postului contractual vacant de șofer tr. II

03 Dec 2018

Rezultatul selectiei dosarelor candidatilor inscrisi pana la data de 27 noiembrie 2018 la concursul organizat in data de 6…


toate articolele