CONFERINŢA NEDISCRIMINĂRII ŞI A EGALITĂŢII DE ŞANSE EDIŢIA A XII A – 2018

În urma Protocolului de colaborare încheiat între Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Comisia Pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale, Camera Deputaţilor, Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir” şi Centrul European pentru Promovarea Nediscriminării şi Egalităţii de Şanse – NEDES 2014+, se va derula proiectul  “CONFERINŢA NEDISCRIMINĂRII ŞI A EGALITĂŢII DE ŞANSE” EDIŢIA A XII A – 2018, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului în perioada 30 octombrie - 01 noiembrie 2018.

    Prin acest proiect se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a principiilor nediscriminării şi egalităţii de şanse atât între bărbaţi şi femei, cât şi între diferitele categorii de persoane; dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi aplicare a dreptului obiectiv la nediscriminare şi egalitate de şanse şi stimularea interesului pentru implicarea în eliminarea discriminărilor de orice fel.

    Pentru a se crea o tradiţie în colaborarea         dintre Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir“ Bucureşti, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale şi Centrul European pentru Promovarea Nediscriminării şi Egalităţii de Şanse – NEDES 2014+, se doreşte permanentizarea acestui gen de acţiuni, al căror caracter este unul de informare şi educare a cetăţenilor care deţin, în general, puţine informaţii referitoare la drepturile omului, dar mai ales cu privire la dreptul la nediscriminare şi principiul egalităţii de şanse.     
Detalii se regasesc pe site- ul:  nedes.ucdc.ro

Noutati

Recomandarea EQUINET privind combaterea discriminării și a discursului de ură în campaniile electorale.

08 Apr 2019

În contextul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare 2019, CNCD face apel către actorii cheie implicați să…

Fapta domnului Darius Bogdan Vâlcov de a denumi o persoană prin termenul de “sandilău” și publicarea fișei medicale a persoanei respective constituie faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate.

27 Mar 2019

Comunicat de presă referitor la hotărârea adoptată de Colegiul director al CNCD în ședința din data de 27 martie 2019

Comunicat de presă referitor la hotărârea adoptată de Colegiul director al CNCD în ședința din data de 13 martie 2019

13 Mar 2019

Colegiul director al CNCD, în ședința de deliberări din data de 13 martie 2019, a adoptat următoarea hotărâre:


toate articolele