Comunicat de presă referitor la hotărârea adoptată de Colegiul director al CNCD în şedinţa din data de 31.01.2018

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 31.01.2018, a adoptat următoarea hotărâre:
 
Asocierea creată de către domnul Cristian Tudor Popescu, la emisiunea Jurnalul de seară din data de 16.01.2018, pe postul de televiziune Digi 24, între doamna Viorica Dăncilă şi pavianul cu mantie, reprezintă hărţuire şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2, alin. 5 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Comportamentul moderatorului emisiunii, Cosmin Prelipceanu, precum şi lipsa de reacţie a acestuia, reprezintă discriminare conform art. 2 alin 4 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare. Faptele celor 2 jurnalişti exced libertăţii de exprimare în conformitate cu legislaţia din România şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Colegiul director a aplicat sancțiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 de lei fiecărui reclamat în parte, conform prevederilor art. 26 alin.1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reclamaţii vor prezenta rezumatul hotărârii în speţă în cadrul aceleiaşi emisiuni, cu începere de la ora 21.00.

Vot: în unanimitate a celor prezenţi (9 voturi).

Hotărârea motivată va fi comunicată părţilor, în termen legal, şi este supusă căii de atac la instanţa de contencios administrativ. 
 

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
31.01.2018
Bucureşti

Noutati

Comunicat de presă referitor la declarația doamnei Prim-ministru Dăncilă Viorica Vasilica din data 15 februarie 2018

16 Feb 2018

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis să se autosesizeze cu privire la declarația doamnei Prim-ministru Dăncilă Viorica…

Comunicat de presă referitor la hotărârile adoptate de Colegiul director al CNCD în şedinţa din data de 07.02.2018

07 Feb 2018

Comunicat de presă referitor la hotărârile adoptate de Colegiul director al CNCD în şedinţa din data de 07.02.2018

Comunicat de presă referitor la hotărârea adoptată de Colegiul director al CNCD în şedinţa din data de 31.01.2018

31 Jan 2018

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor…


toate articolele